Probabil ai venit în UK pentru o viaţă mai bună. Pentru majoritatea însă, viaţa în diaspora nu a fost şi nu este întotdeauna atât de uşoară. Probabil ai avut şi tu probleme cu integrarea, probleme cu munca, probleme cu socializarea, bariere legate de limbă, frică, confuzie, nesiguranţă, datorii, oboseală şi multe altele. Sunt lucruri comune pe care le-ai trăit şi tu, cu siguranţă! Iată ce spun unii din compatrioţii noştri despre viaţa în UK:
Bebe 22 ani – labourer "Am venit odată cu intrarea României în UE. E naşpa viaţa pe aici. Totul e scump, nu am un job stabil, noroc că nu trebuie să trimit bani acasă. Totuşi nu m-aş întoarce acum, mai trebuie să muncesc, oricum în România nu puteam să strâng un ban." Laura 24 ani – aupair "Mi-am îngheţat un an la facultate acasă să vin ca au-pair aici. Familia e destul de faină, oameni cumsecade, însă mă omoară dorul de casă. Deşi când am plecat ştiam salariul de aici, acum realizez că este o nimica toată însă nu-mi pare rău, acasă nu aş fi avut posibilitatea să călătoresc sau să petrec un an într-o ţară străină. Îmi plac oamenii şi ador Londra." Cristi "Am un business de 5 ani, începe să-mi meargă după ce m-am chinuit ani de zile cu un job de mizerie. Viaţa mea e aici acum dar mi-am pierdut familia din Romania, am divorţat şi copiii mă vizitează vara..."
Este clar, oamenii sunt diferiţi şi fac alegeri diferite. Bune sau rele. Astfel de români întâlnim apoape zilnic pe aici. Unii se adaptează mai repede, alţii mai greu sau deloc. Oricum, nu este uşor în UK. Ştim asta din proprie experienţă. De aceea, avem nevoie unii de alţii. Avem nevoie de prieteni, de sprijin, dar lasă-mă să-ţi spun că, mai presus de toate, avem nevoie de Dumnezeu. Pentru că şi tu ai nevoie de El, te invit să vii să te închini împreună cu noi. De câţiva ani, Biserica Biruinţa oferă românilor din Londra şi din împrejurimi un loc de închinare în limba română şi posibilitatea de a experimenta suportul continuu al unei comunităţi spirituale româneşti. Dacă vei alege totuşi să nu ne vizitezi aş vrea să-ţi spun totusi despre: Vestea bună pentru românii din UK
Ceea ce poate cu adevărat să-ţi aducă fericirea şi satisfacţia după care tânjeşti nu este un job mai bun, o casă a ta, o maşină nouă, o vacanţă exotică, premiul cel mare la loterie etc. Ceea ce poate să te împlinească cu adevărat este o relaţie corectă, personală cu Dumnezeu. Aceasta este cu adevărat o veste bună! Dar, vestea bună este bună pentru că este răspunsul lui Dumnezeu la vestea rea care ne priveşte pe fiecare în mod personal. Vestea rea este că noi toţi suntem păcătoşi.Păcatul este cancerul care aduce moartea eternă, despărţirea de Dumnezeu, iadul. Noi nu avem capactiatea să ne auto-mântuim, religia, performanţele morale, faptele bune, eforturile noastre cele mai nobile nu pot să aducă curăţirea de păcat. Dumnezeu este sfânt şi trebuie să pedepsească păcatul, aşa cum un judecător drept trebuie să pedepsească fărădelegea. Vestea bună este că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său Iisus Hristos să ia asupra Lui păcatele noastre şi pedeapsa pe care o merităm noi. Păcătosii care se întorc cu pocăinţă de la păcat la Dumnezeu şi îşi pun încrederea în sacrificul adus de Mântuitorul Iisus, primesc iertarea, viaţa nouă şi veşnicia prin meritele Lui.
„Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui... El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.” Isaia 53:4-6 Fii binecuvântat!
Salutul anului 2012!
Pe când toate popoarele umblă fiecare în numele dumnezeului său, noi vom umbla în Numele Domnului Dumnezeului nostru, totdeauna şi în veci de veci! Mica 4:5